InstaLife # 9

   Nici nu îmi vine să cred că este luna martie, parcă ieri, alaltăieri discutam despre cum ne îmbrăcăm la revelion, unde mergem şi a zburat timpul şi a venit primăvara.

  Plăcuţele de la MoYou primite sunt superbe şi, deşi prima mani nu mi-a ieşit a doua cu siguranţă va fi perfectă…mai ales că sunt primele de acest gen pe care le încerc. Tot săptămâna trecută a ajuns şi coletul de la Kurtmann, au nişte curieri de toată jena, asta pentru că era estimat să îmi ajungă pe data de 25.02 şi mie mi-a ajuns pe data de 26…cred că este prima dată când păţesc aşa ceva, mai repede ajungea cu poşta .

Săptămâna asiatică la Lidl, aşa că am profitat să îmi iau această supă care este delicioasă..acum îmi pare rău că nu am luat mai multă. La partea de hrană m-am decis că dacă tot nu pot să mănânc sănătos, atunci în fiecare dimineaţă voi  beau un suc făcut în casă…cel din pahar este preferatul meu: suc de spanac, nu îl amestec cu nimic pentru că îmi place gustul.

O altă lună , un alt Cosmo…da ştiu, în fiecare lună zic că nu îmi mai iau luna viitoare, dar cred că deja e obişnuinţă. Mi-am petrecut weekendul răsfoind revista, citind postări inspirative şi jucându-mă ..şi câteodată toate deodată! 🙂

error

Facebook Comments

8 Comentarii

Spune-ti parerea.

MADALINA TRUSCAreply
martie 03, 2014 at 11:03 AM

faine placutele si interesanta supa,!

Lorena Lalreply
martie 03, 2014 at 06:03 PM

N-am incercat sucul de spanac…trebuie sa-mi fac si eu, ador spanacul!

Deebreply
martie 03, 2014 at 06:03 PM

Eu am avut o experienta placuta cu curierul care mi-a adus comanda Kurtmann …
Of, iar am ratat saptamana asiatica 🙁 O sa ma abonez la newsletter, poate asa nu le mai ratez.

Gavriloi Adinareply
martie 03, 2014 at 08:03 PM

Am să încerc și eu sucul de spanac, mai ales că de la sărbătorile de iarnă, fac sucuri în casă aproape zilnic.
Sunt de acord cu tine, timpul zboară prea repede….

Guţu Bianca Luciareply
martie 04, 2014 at 07:03 AM

la comanda trecuta a venit curierul repede, dar acum au uitat de pchet probabil ….
si eu m-am abonat la newsletter..altfel nici eu nu ma uit pe la ei.. 🙂

Guţu Bianca Luciareply
martie 04, 2014 at 07:03 AM

ce ciudat..mie mi-a ajuns in aproximativ 5-7 zile… 🙁

Guţu Bianca Luciareply
martie 04, 2014 at 07:03 AM

mie imi place 🙂

georgiana georgyreply
martie 11, 2014 at 09:03 AM

Eu sunt dependenta de reviste,dar Cosmo in special o cumpar lunar de 6 ani..si nu renunt la ea.E o mica placere vinovata…

Lasa un comentariu

Politica de confidentialitate, termeni si conditiiPolitica de confidentialitate, termeni si conditii