Plănuiesc să fac această postare de ceva timp, dar am tot dat și re-dat șansa produselor în ideea că poate totuși greșesc eu și până la urmă mă împac cumva cu ele, dar nu a fost să fie așa, astfel încât le dedic o postare. 

Îmi plac produsele Kiko deși am doar câteva  toate primite cadou, dar când am ajuns și eu într-un magazin de-a lor și am zis că nu pot rata să nu îmi cumpăr ceva. M-am învârtit destul de mult printre rafturi până să mă decid să cumpăr Kiko Purifying Pads, la un preț de 11 euro cutia conține 66 de bucăți .Le-am testat chiar din prima zi și mi s-au părut ineficiente total, singurul lucru plăcut la ele este mirosul și atât. Efect asupra tenului meu 0, astfel am decis că de acum înainte de la ei îmi cumpăr doar produse de machiaj.
Din secțiunea produse de îngrijire a părului, două produse unul este o mască achiziționată din noul Careffour deschis în Timișoara, prețul 7 ron deci, un preț mic pentru cei 500 de grame pe care îl are acest produs. La prima spălare pe cap, am aplicat masca după șamponare mi se părea foarte hidratantă, părul umed era ușor de pieptănat dar când mi s-a uscat părul vârfurile mi s-au uscat iar părul a rămas încurcat. Părul meu are nevoie de multă hidratare mai ales la vârfuri așa că am profitat de un blogsale și am achiziționat Mythic Oil, singurul lucru pe care l-a făcut pentru părul meu fost să îl îmbâcsească .Prima dată m-am gândit că am aplicat prea mult și de aceea , dar după câteva utilizări am ajuns la concluzia că nu contează cât aplic părul meu arată ca și cum nu m-am spălat pe cap de câteva săptămâni.Am încercat să îl folosesc ca și tratament pre-spălare,dar nu are nici un efect și trebuie foarte mult șampon pentru a-l înlătura așa că am renunțat să îl folosesc iar acum stă pe un raft în baie și mă gândesc să îl dau prietenei mele, poate ea se împacă mai bine cu el.

Puteți citi postarea de anul trecut, tot cu trei produse care m-au dezamăgit aici.

Abonează-te la newsletter!


Te voi anunța de fiecare dată când un nou articol va fi publcat pe site-ul meu. Introdu adresa ta de email în formularul de mai jos.

Abonarea presupune că ești de acord cu politica de confidențialitate a site-ului.

close

Abonează-te la newsletter!


Te voi anunța de fiecare dată când un nou articol va fi publcat pe site-ul meu. Introdu adresa ta de email în formularul de mai jos.

Abonarea presupune că ești de acord cu politica de confidențialitate a site-ului.

14 COMENTARII

  1. Buna!

    Dupa descrierea parului tau este asemanator cu al meu, iti recomand produsele care contin ulei de migdale, sampon si balsam/masca.

    Uleiul de migdale nu ingrasa parul la radacina si il face usor de pieptanat si il hidrateaza.

    apropos, uleiul si masca/balsam il aplic doar de la jumatea parului pana la varfuri, niciodata sa nu il aplici pe scalp 🙂

  2. vai de capul tau :))) nasoale produse :))) pai ce vroiai la 7 lei sa faca o masca ??? ( glumesc desigur ) ..sunt alte produse ieftine care isi fac la fel de bine treaba ca si unul scump. Dar pur si simplu nu ti se potrivesc tie :))) Mi-am luat-o si eu de multe ori !!! asta e !!! daca vrei sa experimentezi ..trebuie sa ne asumam si niste riscuri 😀

  3. Eu am avut o groaza de dezamagiri pe partea de par pana in urma cu un an.. Bine, toate se trageau de la faptul ca foloseam un sampon care nu mi se potrivea deloc si erau greu de combatut problemele facte de el. Acum, cand am gasit unul potrivit parca nici nu conteaza ce balsam folosesc 😀

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.