Londa Professional Color Radiance

În ultimul an, am făcut multe schimbări am început cu o culoare închisă de vișiniu și am trecut prin multe etape până la blondul „perfect”, odată cu asta mi-am tot scurtat părul pentru a evita să se vadă cât de tare suferea părul meu. Am încercat diverse produse , dar până la urmă am decis că ar trebui să mă apropii mai mult de culorile care mi se potrivesc. A fost o decizie care a durat câteva luni având în vedere că până la blond a durat atât, așa că m-am lăsat pe mâna unui specialist :Carina Munteanu, cu care m-am sfătuit înainte de schimbare și care mi-a propus să îmi fac reflexii mov pe rădăcinile vopsite șaten. Șaten este culoarea mea de păr naturală, nu știu câți ani va mai fi având în vedere că pe an ce trece am tot mai multe fire de păr alb.

Mi-a plăcut rezultatul final, mai ales că părul are așa un luciu sănătos când ieși din salon încât ai vrea să rămână întotdeauna așa. Pentru că arămiul este o culoare pretențioasă și eu mai am păr blond decolorat, am decis să investesc în produse profesionale pe care să le folosesc acasă. Am intrat într-un magazin, neștiind ce să aleg dar am constatat că nu au decât Londa Proffesional așa că am cumpărat din impuls gama pentru păr vopsit. Am avut de ales șampon varianta de 200 ml sau de 1000 ml, neștiind exact cum va fi am ales varianta mai mică.

 

 

Șamponul este dedicat unui păr vopsit , curăță și protejează părul de decolorare , vine într-un recipient ușor de utilizat,are un miros foarte plăcut și am constatat că într-adevăr atunci când îl folosesc și mă clătesc ulterior apa se colorează, dar mult mai puțin decât la șampoanele obișnuite. Ce nu îmi place la el este faptul că trebuie folosit destul de mult , de aceea poate era mai bine să fi cumpărat varianta de 1000 ml, dar pentru moment nu cred că mă voi opri la această gamă, deoarece mai vreau să experimentez și  un șampon cu pigment.

 

 

Masca de păr a fost un must când am cumpărat șamponul, pentru că fără masca părul meu este foarte greu dacă nu chiar imposibil de pieptănat. Am înclinat să aleg ceva hidratant , dar m-am gândit că este mai bine să încerc o gamă completă pentru a-mi face o idee și aveam teama că fiind mască altă gamă poate nu sunt compatibile.Fiind o continuare a procesului m-am așteptat să îmi hidrateze părul, având în vedere că este o mască nu un simplu balsam. Prima încercare nu  m-a mulțumit, am mai scurtat din păr și parcă este mai bine , dar părul meu tot nu are aceea hidratare de care are nevoie și mi se încurcă părul ceea ce nu mi se pare deloc că este bine. O mai folosesc acum doar amestecată cu alte produse, pentru că îmi pare rău să o arunc, dar din păcate acest produs m-a dezamăgit cu desăvârșire.

Pentru cele două produse am plătit undeva la 80 ron, ceea ce nu mi se pare mult având în vedere că sunt produse profesionale. Nu exclud pe viitor să îmi re-achiziționez șamponul, dar masca cu siguranță nu.Până atunci însă mai sunt multe produse de păr de testat și multe impresii de scris.Sunt curioasă dacă vă confruntați cu problema părului vopsit care capătă o culoare „spălăcită” și ce produse folosiți fie ele profesionale sau din magazin!

Facebook Comments

2 Comentarii

Spune-ti parerea.

Bratu Gabrielareply
noiembrie 20 at 10:11 AM

da, din nefericire, mai ales dupa ce l-am decolorat, m-am tot confruntat cu problema culorii ”spalacite”. si negru daca bag acum peste, tot urat arata si se duce in maxim o luna… acum nu prea mai tin sa-l scurtez, am zis ca-l las iar mai lungut, cel putin pana trec de iarna.

BiancaGutureply
decembrie 07 at 10:12 PM
– In reply to: Bratu Gabriela

eu mai am putin si termin partea decolorata, de abia astept pentru ca arata urat si necesita constant ingrijire extra

Lasa un comentariu

Politica de confidentialitate, termeni si conditiiPolitica de confidentialitate, termeni si conditii