Best of 2017-SKIN CARE

 

Tocmai am intrat într-un nou an, un nou început, planuri noi..dar înainte de a face orice altă postare m-am gândit să fac o postare cu ceea ce mi-a plăcut în 2017. Inițial m-am gândit la produse de îngrijire, machiaj dar, ulterior am decis să adaug și filme pentru că am văzut destul de multe și nu am apucat  să vorbesc despre ele.

 

 

A fost un an în care am descoperit câteva produse foarte bune,în unele cazuri am revenit la ceva ce am încercat și am reachiziționat.Deși de-a lungul timpului am încercat destul de multe clensere, preferatul meu este be trendy de la Dzintars pe care  cu siguranță îl voi reachiziționa continuu chiar dacă mă vor tenta și alte produse.Din cauza faptului că am prea multe produse, mi-a fost greu să trag o linie și să decid două produse pentru exfoliere a tenului.

 

 

Despre FIRST  AID BEAUTY am citit destul de multe pe siteurile de dincolo, erau foarte lăudate,  dar am stat cumva în cumpănă în ideea că am produse prea multe. Norocul mi-a surâs când a ajuns un produs în cutia de la Lookfantastic, cu toate acestea mi-a luat ceva vreme să mă decid să îl încerc. Este vorba despre facial radiance pads, niște dischete îmbibate într-o substanță  care promit să exfolieze,tonifice și ilumineze tenul.Am mai avut ceva asemănător achiziționat de pe Iherb, din păcate nu a fost o experiență prea plăcută cu acele dischete. Pe lângă faptul că sunt foarte practice, sunt și foarte eficiente. Cu toate acestea am două observații de făcut: trebuie neapărat folosită protecție solară și nu se aplică pe pielea iritată deoarece pișcă.

 

 

Tot la categoria exfoliant am inclus și Bioderma purifying concentrate gentle peel, un produs care se folosește fiecare a doua seara. Este dedicat unui ten gras cu imperfecțiuni(papule, puncte negre sau albe,cicatrici post acneie), corectează imperfecțiunile instalate și stimuleaza reînnoirea celulară. Eu îl folosesc local, mai ales pe punctele negre și pe nas. Efectele încep să se vadă după aproximativ o lună . Îmi place la acest produs că este foarte blând cu tenul, nu ustură după aplicare. Deoarece este un exfoliant (de noapte), trebuie utilizată protecție solară.

 

 

Despre Andalou ca și brand v-am vorbit în trecut de câteva ori, iar de când s-a deschis magazinul Secom în Timișoara îl vizitez des să văd ce mai au. În general nu plec cu mâna goală , după studii intense online și la fața locului mi-am dorit să încerc un toner cu vitamina C de care pur și simplu nu mă pot despărți(cel din imagine este al doilea achiziționat la diferență de câteva luni).Îmi place foarte mult senzația de prospețime pe care mi-o conferă, în timp am văzut și efecte asupra luminozității tenului.

De când mă știu am porii măriți, mai ales pe nas și pe obraji, rezultat al atâtor ani de luptă cu acneea dar și a tratării excesive cu produse mult prea agresive. Cu o textură lichida Niacinamide de la Paula’s Choice, m-a cucerit de la prima aplicare, pe lângă faptul că intră foarte repede în piele o lasă foarte fină și plăcută la atingere. Promit o postare amănunțită, mai ales că este un produs foarte bun și merită din plin.Tot la capitolul seruri , sunt la al doilea flacon de Elixir Jeunesse de la Yves Rocher pe care îl folosesc alternativ cu Niacinamide.Din aceeași gamă cu elixirul mai am câteva produse, despre ele de asemenea într-o altă postare care va fi cel mai probabil colectivă.

Sunt fan măști(se știe) , iar cea mai mare descoperire în această materie a fost, cea asiatică cu extract de melc. Nu contează brandul(cea din imagine e doar orientativă) toate sunt bune.Eu în general le achiziționez de la Niessie, dar când ajung la București îmi mai iau de la Farmacia Tei.

 

 

26 Comments

Join the discussion and tell us your opinion.

Cristina Barbierureply
ianuarie 08 at 10:01 AM

Am decsoperit si eu de curand produsele Dzintars de care sunt mega incantata, in special de sampon. Pentru ten nu am incercat nimic de la ei insa am pe lista cateva produse.

BiancaGutureply
ianuarie 10 at 06:01 PM
– In reply to: Cristina Barbieru

am vazut ca au sampon, chiar sunt curioasa sa incerc ..cumva nu m-am putut decide cand mi-am luat prima tura de produse, dar la a doua tura stiu

kleoreply
ianuarie 08 at 11:01 AM

multumim pentru feedback, produsele bioderma sunt si printre preferatele mele

BiancaGutureply
ianuarie 10 at 06:01 PM
– In reply to: kleo

cu mare drag

Ungureanu Lidiareply
ianuarie 08 at 12:01 PM

O sa incerc si eu Bioderma purifying concentrate gentle peel…

BiancaGutureply
ianuarie 10 at 06:01 PM
– In reply to: Ungureanu Lidia

deaparat sa folosesti protectie solara

Rominareply
ianuarie 08 at 12:01 PM

Si mie imi place mult tonerul de la Andalou – este preferatul meu in perioada mai calda. Iar de niacinamide ce sa mai zic? Sunt literally cele mai bune 😀

BiancaGutureply
ianuarie 10 at 06:01 PM
– In reply to: Romina

eu sunt curioasa si cele de la TO, desi nu sunt convinsa ca sunt la fel de bune

Simona Tucureply
ianuarie 08 at 01:01 PM

O, daaa, tonicul acela de la Andalou e minunat. Despre Niacinamide Booster am si eu o parere foarte bună, insa trebuie aplicat in mod constant pentru mentinerea efectelor. Am si eu un review complex pe blog, dupa cum stii.
Anul asta vreau su eu o masca sau o crema coreeana cu extract de melc

BiancaGutureply
ianuarie 10 at 06:01 PM
– In reply to: Simona Tucu

daca ne intalnim sa imi amintesti si iti aduc eu una, ca am stoc acasa de ele..la mine e la nivel obsesiemai ales ca e masca :)))))

Popa Oana-Gabrielareply
ianuarie 08 at 07:01 PM

De ceva vreme tot zic ca incerc si eu tonicul acela de la Andalou dar inca nu am apucat..

BiancaGutureply
ianuarie 10 at 06:01 PM
– In reply to: Popa Oana-Gabriela

e timp, eu as vrea ceva masca ..trebuie sa trec pe la secom sa vad ce mai au

Rokollareply
ianuarie 08 at 07:01 PM

Nu stiam exact cum este cu acel produs Bioderma. Eu imi doresc sa incerc analou

BiancaGutureply
ianuarie 10 at 06:01 PM
– In reply to: Rokolla

sa sti ca merita incercat, atat timp cat pielea nu e iritataeste ok de aplicat

Alina Ivanreply
ianuarie 08 at 08:01 PM

Niacinamidele alea ma urmaresc peste tot. Anul trecut am innebunit cu serumurile, anul asta continui, m-am indragostit iremediabil de ele.

BiancaGutureply
ianuarie 10 at 06:01 PM
– In reply to: Alina Ivan

sa incerci si serul de la YR, e tare misto

ellafairytalereply
ianuarie 09 at 05:01 PM

Produse de la Dzintars nu am folosit, e prima data cand aud de acest nume.

BiancaGutureply
ianuarie 10 at 06:01 PM
– In reply to: ellafairytale

euam facut cunostinta cu ele prin septembrie, si chiar sunt faine..mai am inca cateva despre care trebuie sa scriu

ghelbere elenareply
ianuarie 10 at 06:01 AM

Si eu sunt fana masti faciale. Nu are importanta de unde sunt. Incerc tot ce aud ca sunt bune.

BiancaGutureply
ianuarie 10 at 06:01 PM
– In reply to: ghelbere elena

si eu…:) cumva la mine a ajuns o obsesie asa ca am foarte multe

Loredanareply
ianuarie 10 at 11:01 AM

Andalou este si pe lista mea. De fapt, am asa multe pe lista, caci nu stiu ce sa cumpar mai intai!

BiancaGutureply
ianuarie 10 at 06:01 PM
– In reply to: Loredana

lista de prioritati, altfel termin salariul 🙂

RUS FLORICAreply
sâmbătă at 08:01 PM

Da, deosebite produsele, am folosit un gel de dus, sunt incantata

BiancaGutureply
marți at 11:01 AM
– In reply to: RUS FLORICA

ma bucur sa citesc asta 😉

Bratu Gabrielareply
duminică at 09:01 PM

am avut o multime de chestii faine testate anul trecut. foarte mult mi-au placut cele de la green lab si cele de la algderm

BiancaGutureply
marți at 11:01 AM
– In reply to: Bratu Gabriela

green lab amprimit si eu, inca nu au ajuns la rand sa le incerc 🙂

Leave a reply