Breathe In, Breathe Out, Move Forward

  Viața noastră de  zi cu zi este agitată, indiferent de profesia noastră suntem mereu pe fugă, câteodată uităm parcă să ne trăim clipa. În mare parte de vină sunt vremurile actuale, incertitudinile de toate felurile.

Deși pare greu , câteodată este bine să te rupi de cotidian, să te relaxezi…să respiri. Pur și simplu te imaginezi într-un loc liniștit, îți golești mintea de toate lucrurile care te preocupă și faci câteva exerciții de respirație, fără grabă.

Acesta a fost doar unul dintre sfaturile primite la magazinul Tezyo din Iulius Mall, în cadrul campaniei Tezyo&Geox Breathe In, Breathe Out, Move Forward. La acest eveniment au participat doi invitați: Edi Enache, care a vorbit despre respirația conștientă și practicarea Yoga(am mai auzit până acum dar nu am încercat, deși din descrierea lui cred că ar fi ceva ce mi se potrivește).

Evelina Rustem ne-a demonstrat practic câteva tehnici de respirație, menite să ne elibereze de gândurile noastre și să ne ajute să ne concentrăm asupra lucrurilor pe care le facem.

 

 

Acest workshop a făcut parte dintr-o serie care s-a desfășurat în câteva orașe din țară,puteți vedea mai multe poze aici .

Plimbându-mă printre rafturi de pantofi și poșete mi s-a oprit privirea asupra unei perechi de botine exact cum îmi plac:negre, simple și cu un toc potrivit de înalt.
În general găsesc ceva ce să îmi placă destul de greu, dar când i-am probat a fost dragoste la prima încercare așa că le-am luat!

    Colecția lansată pentru 2017 este mare  și cu siguranță se găsesc modele pentru toate gusturile. Puteți fie să vizitați unul din cele nouă magazine din țară  sau situl lor tezyo.ro

20 Comments

Join the discussion and tell us your opinion.

Kleoreply
noiembrie 05 at 07:11 PM

arata chiar foarte bine botinele, nu stiam de acest brand 🙂

BiancaGutureply
noiembrie 07 at 06:11 AM
– In reply to: Kleo

multumesc, chiar sunt incantata de alegere desi la acte modele aveau mai plecam cu cateva perechi

Ramona Gheorghereply
noiembrie 05 at 08:11 PM

Ce-mi place de voi. Nu stiam de acest magazin, iar ghetele tale sunt absolut superbe

BiancaGutureply
noiembrie 07 at 06:11 AM
– In reply to: Ramona Gheorghe

din pacate magazinul este doar in 9 orase(in caz ca nu ma insel), dar este online

ella fairytalereply
noiembrie 05 at 09:11 PM

Da, cam uneori nici sa respiram nu mai stim. O colectie tare frumoasa!

BiancaGutureply
noiembrie 07 at 06:11 AM
– In reply to: ella fairytale

din pacate traim vremuri tare aiurea, stress, viata cotidiana..pana la urma niciin weekend nu e prea usor….greu ce sa mai!

Themakeup Devicereply
noiembrie 06 at 08:11 AM

Ce botine frumoase ti-ai ales! Sa le porti cu drag.
Am și eu o jacheta Geox și o port de 7 ani încă este ca noua 😀

BiancaGutureply
noiembrie 07 at 06:11 AM
– In reply to: Themakeup Device

multumesc…da am citit ca au si haine, inseamna ca merita daca o ai de atatia ani

Romina Popescureply
noiembrie 06 at 08:11 AM

Ce misto a fost eventul 😀 Iar botinele arata super! *wants*

BiancaGutureply
noiembrie 07 at 06:11 AM
– In reply to: Romina Popescu

pacat ca nu ai reusit sa ajungi 🙁

Loredana Manciureply
noiembrie 06 at 09:11 AM

Care e treaba cu mana la nas? Te tii de nara si respiri pe cealalta?

BiancaGutureply
noiembrie 07 at 06:11 AM
– In reply to: Loredana Manciu

da…stiu chiar arata asa hilar cand te uiti la o poza 🙂

Trend with Deeareply
noiembrie 06 at 09:11 AM

Ce fain! Imi place incalamintea lor mult!!!

BiancaGutureply
noiembrie 07 at 06:11 AM
– In reply to: Trend with Deea

chiar arata bine si au multe modele

OANA-GABRIELA Popareply
noiembrie 06 at 11:11 AM

Foarte frumoase botinele, am și eu ceva asemănător de care nu ma pot despărți deloc.

BiancaGutureply
noiembrie 07 at 06:11 AM
– In reply to: OANA-GABRIELA Popa

mi se par foarte ok, poti sale combini cu aprope orice

Ghelbere Elenareply
noiembrie 07 at 08:11 AM

Frumoase botinele. Iarna port in general incaltaminte fara toc pentru ca am impresia ca asa imi pot tine mai bine echilibru in caz ca alunec.

BiancaGutureply
noiembrie 08 at 07:11 PM
– In reply to: Ghelbere Elena

Depinde,de toc si de talpa eu prefer acesta varianta

Anca Gabrielareply
noiembrie 07 at 07:11 PM

Nu stiam de existenta acestui brand, dar sincer, imi plac tare mult botinele, perfecte pentru orice outfit, dupa parerea mea si comode! Like Like Like

BiancaGutureply
noiembrie 08 at 07:11 PM
– In reply to: Anca Gabriela

Sunt foarte comode,in general asa mi se pare la acest model

Leave a reply