Vară, soare și…protecție solară!

 Deși folosesc protecție solară de ceva ani buni, am avut perioade în care mai uitam, săream peste sau pur și simplu nu aveam chef. Sună aiurea, știu doar că de anul acesta mi-am propus să fiu serioasă și să aplic zilnic, de câte ori este nevoie.

  De ceva ani sunt fan La Roche-Posay și am folosit același produs Anthelios Ac Spf 30, și după lungi căutări am ales tot Anthelios doar că varianta spray și factor de protecție mai mare.Ideea de spray mi-a surâs, tocmai din prisma omului leneș, care preferă ceva simplu și ușor.Nu știam de existența lui în această variantă până nu mi l-a arătat cineva într-un magazin online, chiar când încă mă chinuiam să decid ce să achiziționez.

La Roche-Posay Spray cu efect matifiant pentru față 50 spf/lsr

Vine ambalat într-un tub de 75 ml, inițial am căutat ceva mai mare doar că din păcate nu am găsit. Are un miros plăcut (spre deosebire de Anhelios Ac) și se aplică pe tenul curat , la o distanță de 15 cm evitându-se zona gurii și ochilor și fără a inhala. Excesul se șterge, iar pielea rămâne mată, fără a avea pelicula albă. Rezistă ca matifiant câteva ore, în funcție de cât este de cald afară și cât de mult transpir. În general prefer să îl folosesc dimineața, înainte să ies cu cel mic.

Pentru reaplicare folosesc un alt produs sub forma de spray pe care îl țin tot timpul în poșetă: Garnier Ambre Solaire Sensitive Advanced Fair and sensitive skin SPF 50.

     Când am cumpărat acest produs mi s-a părut recipientul mai mic decât cel de la Roche-Posay, dar acasă am constatat că sunt la fel. Așa că am decis să îl port în poșetă pe acesta. Modalitatea de aplicare este identică , după aplicare Garnier nu lasă reziduri care trebuie îndepărtate ceea ce îi conferă încă un plus pe lista de preferințe. Între cele două există și o diferență de preț destul de mare, aproape se pot cumpăra două produse Garnier de prețul celuilalt brand.
Chiar dacă anul acesta sunt focusată pe ten , nici corpul nu l-am neglijat și am început să folosesc tot spray dar de la Gerovital. Factor de protecție mai mic, dar la fel de ușor de aplicat.
Dacă tot vine vorba de protecție solară, pentru junior a fost mai dificil decât la mine. Am studiat multe etichete, forumuri și am umblat prin farmacii.

La Roche-Posay Anthelios Bebe Dermo-Pediatrics Spf50+

Este un produs formulat special pentru pielea delicată sau predispusă la atopie a bebelușilor. Este un produs pentru copii mai mici de 3 ani, mai mari de 6 luni și se poate folosi atât pe față cât și pe corp.

L-am folosit și eu după ce am făcut o alergie urâtă, mi s-a părut bun singurul lucru negativ este pelicula albicioasă care rămâne după aplicare.

Voi ce folosiți în această vară?

14 Comentarii

Spune-ti parerea.

Gabriela Bratureply
iulie 25, 2017 at 12:07 AM

Vara asta am un spray cu spf 6 de la gerovital, stiu, e tare mic, dar sper sa faca fata si sa nu.mi dea palpitatii, dar si unul cu spf 20, pentru perioade mai periculoase

BiancaGutureply
iulie 25, 2017 at 07:07 PM
– In reply to: Gabriela Bratu

eu aszice sa renunti la cel cu 6 e prea putin..prea cu P mare, nu te risca…eu am avut o arsurura solara acum cativa ani tocmai ca ma folosit un produs cu spf 6..am tras ceva vreme cu ea

Themakeup Devicereply
iulie 25, 2017 at 08:07 AM

Mie nu-mi place nu știu cât sprayul la roche. În lipsa altui produs, merge dar îmi creează luciul pe ten pe care eu nu-l am în mod obișnuit. Bioderma mi se potriveste mai bine. Când termin ce am trec la Garnier sa văd cum e

BiancaGutureply
iulie 25, 2017 at 07:07 PM
– In reply to: Themakeup Device

e ok lrp, dar Garnier il intrece …dar depinde probabil si de fiecare ten in parte, persoana..etc…

Simona Tucureply
iulie 25, 2017 at 08:07 AM

Si eu in prezent tot un LRP, dar varianta crema, imi place mult, dar sunt tare curioasa si de varianta spray.
Pe corp un Gerovital spray si iooo! 🙂

BiancaGutureply
iulie 25, 2017 at 07:07 PM
– In reply to: Simona Tucu

spray e pentru cei lenesi..oricum ma bucur de acesta varianta, plus ca nu trebuie sa pui mana pe fata cand reaplici pe parcursul zilei

Loredanareply
iulie 25, 2017 at 01:07 PM

Athelios as incerca si eu, dar poate anul viitor. Eu folosesc de vreo 2 ani Bioderma.
Nu am mai testat dem ult timp produse de la La Roche Posay..

BiancaGutureply
iulie 25, 2017 at 07:07 PM
– In reply to: Loredana

eu bioderma nu am incercat , pana la ce au scos ultimul produs Photoderm

Ghelbere Elenareply
iulie 27, 2017 at 06:07 AM

Mereu uit, dar cand merg la piscina si stiu ca fac plaja am grija sa am in geanta crema de protectie solara Bioderma.

BiancaGutureply
iulie 30, 2017 at 12:07 AM
– In reply to: Ghelbere Elena

si bine faci, pana la urma este important sa ne protejam pe cat putem de soare

Ramona Gheorghereply
iulie 27, 2017 at 07:07 PM

Sprayul de la Gerovital l-am avut si eu la mare. L-am folosit tot timpul si m-am simtit foarte bine cu el aplicat. Imi dadea o senszatie de racorire si m-a protejat perfect. Il recomand. cred ca in 4 zile l-am terminat, dar recunosc ca am abuzat de el

BiancaGutureply
iulie 30, 2017 at 12:07 AM
– In reply to: Ramona Gheorghe

eu anul acesta nu ajung la mare , dar cu siguranta mergem anul care vine..banuiesc ca se consuma repedemai ales ca este nevoie la mare, eu cum il folosesc imi ajunge tot sezonul

Capcana furnicireply
iulie 30, 2017 at 10:07 AM

Eu sunt foarte constiincioasa cu protectia solara cand sunt la plaja, dar inca nu reusesc sa ma obisnuiesc sa o folosesc in fiecare zi. In fiecarem an imi propun sa o folosesc zilnic, dar renunt dupa cateva saptamani.

BiancaGutureply
august 01, 2017 at 09:08 PM
– In reply to: Capcana furnici

i feel you! asa a fost si la mine in fiecare an, dar noroc cu juniorul altfel clar si anul acesta faceam la fel

Lasa un comentariu

Politica de confidentialitate, termeni si conditiiPolitica de confidentialitate, termeni si conditii

WordPress spam blocked by CleanTalk.