Bucură-te de soare cu ofertele de vară de la A&D Optic Shop!

      În zilele de vară ne protejăm
pielea cu creme, dar cum rămâne cu ochii noștri? Eu am învățat din propria
experiență că soarele nu îmi face bine. Chiar dacă probleme majore cu pielea nu am, nu pot spune
același lucru despre ochii.

În copilărie am văzut impecabil: puteam recunoaște o persoană din spate, și nu greșeam niciodată. Anii au trecut , am început să lucrez mult la calculator și odată cu timpul au început și problemele cu vederea.

La început nu puteam să suport luminile mașinilor din sens opus, lucru pe
care l-am ignorat o perioadă până când am observat că nu îmi dau seama de distanțe. Am devenit nesigură și nu mai depășeam, am știut că e timpul să merg la un control. Cumva mă așteptam să am probleme cu vederea, părinții mei poartă ochelari:tatăl meu de pe la 40 de ani , mama de la 19.
Primii mei ochelari , groaznici! Nu știu ce au făcut dar nu puteam să îi port mai mult de
două ore după care mă durea groaznic capul și trebuia să îi dau jos. Alt
doctor oftalmolog, o nouă pereche, de data
aceasta au fost buni și i-am folosit până s-au zgâriat și am fost nevoită să îmi fac alții. În sarcină privirea a început să îmi joace din nou
feste, dacă înaite puteam sta fără ochelari în fața
televizorului (deci nu purtam tot timpul ochelarii), am ajuns să îi port de dimineață de când mă trezesc , până seara când mă pun sa dorm.
Astfel am decis să mă informez puțin deoarece vreau o nouă pereche de ochelari, astfel am ajuns la un
magazinul A&D Optic Shop din Timișoara unde am primit câteva informații utile .
Stiati ca….?
•radiatiile UV sunt dăunatoare pentru ochi,grabesc imbătranirea prematuraă
a   si duc la aparitia cataractei
•lumina albastru-violet a fost recent identificată ca fiind daunatoare
pentru celulele retinei
•40% din razele UV , ne afectează atunci cand nu suntem direct expusi la
soare.
   De multi ani imi doresc o pereche
de ochelari de soare, din cauza faptului că port dioptrii nu am putut niciodata
purta ochelari de soare, dar se poate .Pe langă faptul ca imi doresc ceva ce
arată bine, aș vrea și ceva mai mult si anume: protectie pentru ochi.
Chiar dacă pe corp putem folosi de creme pentru a ne proteja de razele nocive,
pleoapele ramin neprotejate deoarece cremele de ingrijire a ochilor nu ofera o
astfel de protectie. Singura protectie , ramane la indemana noastra in a alege
ochelari de soare de calitate si a citi bine etichetele inainte de a face o
astfel de achizitie.Pe langa faptul ca o pereche de ochelari arata bine,
trebuie sa indeplinesca si anumite conditii.
Printre brandurile se numara Essile-lider mondial in productia lentilelor
oftalmice care a fost primul pe piata din Romania care a adus lentile E-SPF.
Poate denumirea va este cunoscuta, ea fiind prelauta din cremele pentru
protetectie solară, doar ca aici este vorba despre protejarea ochilor si a
pielii din jurul lor.
E-SPF este diferit si prin modalitatea prin care elimina strălucirea soarelui(lucrul
pe care lentilele obisnuite nu il fac). Pentru mine acesta promisiune rezonează
cel mai bine cu nevoile mele . Stau incă sa ma gandesc daca sa imi comand o
pereche cu rame noi sau sa raman cu ramele de la perechea mea de ochelari
preferata, deoarece se pot ambele variante.
 Pana in 31 august 2017 , au oferta
de 50% mai multe detalii legat de acesta oferta puteti afla la magazinul din
Timisoara, str. Alba Iulia, nr.7.

18 Comments

Join the discussion and tell us your opinion.

cocoreply
iulie 02 at 07:07 PM

sigur ca se poate! ochelari de vedere cu lentile pentru protectie solara! fiica-mea a purtat mult timp inainte sa se opereze!

BiancaGutureply
iulie 03 at 04:07 PM
– In reply to: coco

si eu m-as opera, mai ales ca parca as vrea sa scap de ochelari..cand eram mica imi placea ca mama purta ochelari si vroiam si eu.cand a venit randul meu nu mi-a mai placut 🙁

veve veveritareply
iulie 03 at 08:07 AM

Sunt bineveniti acest tip de ochelari…stiu din proprie experienta pt ca si eu sunt purtatoare de ochelari de vedere.

BiancaGutureply
iulie 03 at 04:07 PM
– In reply to: veve veverita

din pacate constat ca tot mai multe persoane poarta ochelari de vedere, ce face calculatorul din ochi nostrii din pacate

Loredanareply
iulie 03 at 01:07 PM

As vrea sa imi iau o pereche de ochelari de soare…in general, toamna au promotii…sper sa bifez 😀

BiancaGutureply
iulie 03 at 04:07 PM
– In reply to: Loredana

eu acum vreau sa profit, 50% cat au cei de la A&D e super ok

Romina Popescureply
iulie 03 at 01:07 PM

Si eu m-am chinuit o graoza pana am gasit niste ochelari care sa fir ok si sa arate bine pe mine (fie ca e vorba de ochelari de vedere sau de soare).
O sa arunc un ochi la ei cand ajung prin centru – ca parca mi-ar placea sa am 2 perechi diferite de ochelari de soare 😀

BiancaGutureply
iulie 03 at 04:07 PM
– In reply to: Romina Popescu

chiar e bine sa ai doua, eu vad ca am o singura pereche de ochelari de vedere si intr-un an ii fac praf, asa ca mai bine doua sa ai rezerve

Claudia`s Choicereply
iulie 03 at 01:07 PM

Eu am ochelari de soare cu protectie UV. Se simte diferenta la sensibilitatea ochilor.

BiancaGutureply
iulie 03 at 04:07 PM
– In reply to: Claudia`s Choice

tocmai de aia vreau si eu,ma va ajuta mult la condus

ella fairytalereply
iulie 03 at 03:07 PM

Si eu port ochelari de vedere si de mult timp zic ca imi iau cu lentile heliomate.

BiancaGutureply
iulie 03 at 04:07 PM
– In reply to: ella fairytale

sa sti ca eu am heliomate dar se inchid destul de greu la culoare, plus nu ofera protectie de razele uv

Gabriela Bratureply
iulie 03 at 04:07 PM

eu nu ma omor dupa ochelarii de soare, nu vad bine cu ei… raman la cei de vedere simpli

BiancaGutureply
iulie 03 at 06:07 PM
– In reply to: Gabriela Bratu

inseamna ca si tu ai probleme de vedere 🙁

Ramona Gheorghereply
iulie 03 at 06:07 PM

Ma bucur sa vad ca sunt ochelari de soare speciali pentru persoanele cu dioptrii. Eu nu port ochelari de vedere, desi uneori imi surade ideea sa ma prostesc si sa-mi pun rame cu letile fara dioptrii

BiancaGutureply
iulie 03 at 06:07 PM
– In reply to: Ramona Gheorghe

sa sti ca e fany dar nu e ok, am citit undeva ca nu e bine pentru ca iti fortezi ochii

Trend with Deeareply
iulie 04 at 05:07 AM

Eu nu port ochelari, insa am vazut ochelari de soare pentru persoanele cu dipotrii. Sunt niste lentile care se ataseaza pe ei… mi s-a parut super interesant!

BiancaGutureply
iulie 07 at 10:07 AM
– In reply to: Trend with Deea

suna interesant dar nu stiu cat e de practic, adica eu sunt cam impiedicata cel putin de 3 ori dau cu ai mei pe jos

Leave a reply