Măşti şi tratamente homemade(ce am încercat/auzit)

Măşti şi tratamente homemade
          De multe ori când mă uit pe
ambalajele produselor pe care  le folosesc mă îngrozesc. Au nişte
denumiri atât de încurcate încat nici nu vreau să mă gândesc ce
chimicale sunt. Aşa că, de-a lungul timpului am căutat să încerc şi
tratamente în care ştiu ce conţin, se fac acasă şi au un preţ accesibil.
          Deoarece am ten mixt şi
câteodată probleme cu coşurile ,care se vindeca prea greu :
-un amestec
de miere şi scorţişoară face minuni. Se aplică pe locul afectat şi se
lasă minim o oră, după care se clateşte cu apă călduţă.A doua “mască ar fi cea de ovăz.0 lingură de ovăz într-o cană peste care se toarnă apă să o acopere bine, pentru că ovazul se umflă. Se aplică pe faţă apa rezultată din proces (are o culoare albinoasă)când este încă călduţă. Cu această mască se poate dormi noaptea.
Dimineaţa când clâtiţi o să aveţi o faţă foarte fină.
Pentru gomaj se
amestecă o lingură de bicarbonat sau praf de copt cu apă, atât cât să aibă o consistenţă care să se poată aplica pe faţă. Ea se lasă să se
usuce, după care se clăteşte cu mişări circulare şi apa calduţă ,
atenţie doar să nu insistaţi prea tare deoarece poate zgâria pielea. Se poate folosi doar de 2-3
ori pe săptămână..
Pentru decolorarea petelor
lăsate de soare sau de petele lăsate de coşuri: bicarbonat +zeamă de
lămâie+ apă. Cu această combinaţie mi-am deschis culoarea  la
sprâncene deoarece le-am avut tatuate prea închis pentru culoarea mea
de păr. Un alt remediu simplu de folosit pentru pete este zeama de  roşie. Dar efectul mai rapid îl aveţi de la masca cu bicarbonat şi
lămâie.
-cum facem să dispară pistruii: se aplică pe suprafaţa afectată o felie de vânătă proaspată. Procesul se repetă în fiecare zi , cam după o săptămână se văd rezultatele
-împotriva punctelor negre:-se taie o felie de cartof crud şi se freacă pe suprafaţa afectată, după care se stă  15 minute şi se clăteşte cu apă din abundenţă
                                         -se ia un pliculeţ de gelatină alimentară şi se toarnă într-un bol , peste se pune o lingură de lapte şi se bagă la microunde cam 10 secunde. Pasta rezultată se întinde pe zona dorită şi se lasă până se întăreşte, după care se desprinde ca o mască peel-off
                                         -se amestecă o lingură de sare cu o linguriţă de miere şi puţină apă , cât să aibă o consistenţă care să se poată întinde pe piele. Se stă cu ea aproximativ 10 minute , după care se clăteşte cu apă călduţă şi cu mişcări circulare.
-tonic de apă cu sare: se pun 2 linguri de sare în 200 ml de apă şi se amestecă bine.Tonicul se foloseşte pe locurile afectate de acnee şi pe zonele cu mult sebum.
-drojdia poate fi folosită atât ca tratament intern, cât şi ca tratament extern. Ca mască drojdia poate fi folosită împreună cu apă pentru a devenit pastă. Se aplică pe faţă şi se lasă până se usucă; se clăteşte cu apa călduţă urmând apoi rutina normală. Ca tratament intern drojdia detoxifică organismul
peeling corporal:-se amestecă zahăr+ulei de măsline
                           – zaţ de cafea-foarte bun efect anticelulitic
Pentru albirea dintilor:
bicarbonat
pus pe pastă de dinti ,curăţă bine dinţii şi sarea are acelaşi efect uşor abraziv
-şi pentru
strălucirea dinţilor, doar odată pe săptămână încercaţi să vă clătiţi
gura cu apă oxigenată din farmacie, după care clatiţi cu apă ( mare
grijă doar să nu ingeraţi).
Şi măşti pentru păr:
-o banană coaptă +miere-dă strălucire
părului şi îl hidratează. Se zdrobeşte banana şi se amestecă cu
miere, după care  se întinde pe tot părul, inclusiv pe rădăcini. Se stă cu
ea cam jumătate de oră după care se şamponează părul până este
curat.
-unt de cocos+galbenuş-untul de cocos
se încălzeşte în cuptorul cu microunde până se topeşte după care se amestecă cu un
galbenuş (se pune pe vârfuri). Capul se acoperă cu staniol pentru a
păstra căldura,iar masca să intre mai bine în păr. După care se şamponează până cănd nu mai simţiţi că aveţi nimic din masca, ideal ar fi să şamponaţi de mai multe ori sau vă rămâne părul unsuros.
-ulei de măsline+galbenuş -se foloseşte
la fel ca untul de cocos+ galbenuş
Ştiaţi că puteţi să vă demachiaţi acasă uşor, ieftin şi cu un singur produs?!
Răspunsul este uleiul de măsline. Da , ştiu, la prima impresie vă gândiţi cum poate uleiul de măsline care este unsuros să facă asta. Eu vă sfătuiesc să încercaţi totuţi…se pun pe o dischetă de bumbac câteva picături de ulei de măsline şi se şterg ochii şi faţa. El nu irită şi nu usucă faţa. Iarna dacă vă simtiţi faţa uscată, folosiţi o mască de ulei de măsline. De ce anume aveţi nevoie : un prosop îmbibat cu apă călduţă şi ulei de măsline. După ce faţa a fost curăţată în prealabil cu apă şi un cleanser, se ia uleiul de măsline şi se întinde pe toată faţa şi se stă  15 minute. După ce a expirat timpul, se aplică pe faţă prosopul îmbibat în apă călduţă şi se repetă procedeul până simţişi că faţa este curată. După această mască  aplicaţi crema de faţă pe care o folosiţi în mod normal.
Împotriva ochilor umflaţi şi a cearcănelor:
-puneţi în frigider două linguri cam 15 minute, după care le aşezaţi pe ochi;
-ceaiul de muşeţel sau ceaiul verde este un remediu bun şi la îndemâna oricui. După ce aţi fiert ceaiul, el se lasă la răcit. Puteţi să îl puneţi şi în congelator în accesoriul de gheaţă. Astfel îl veţi avea la îndemână de câte ori este nevoie. Ceaiul răcit poate fi folosit şi ca tonic facial
-castravetele-este un remediu cunoscut
-împotriva cearcănelor: se pot folosi felii de cartof crud
Masca cu avocado:
-ea poate fi folosită ca mască pentru păr , în combinaţie cu ulei de măsline, galbenuş de ou sau miere
-la masca pentru faţă depinde de tipul de ten pe care îl aveţi
Pentru netezirea ridurilor fine şi a reîmprospătării tenului puteţi prepara masca cu ghimbir. Se rade puţin ghimbir şi se amestecă cu miere. După clătire tenul este un pic mai roşu, dar trece după câteva minute.

14 Comments

Join the discussion and tell us your opinion.

Alinareply
aprilie 07, 2013 at 07:04 AM

am incercat doar bicarbonatul pe post de gomaj doar de vreo doua ori :).

lucia bkreply
aprilie 07, 2013 at 08:04 AM

si cum ti s-a parut?

veve veveritareply
aprilie 08, 2013 at 07:04 AM

As incerca masca cu unt de cocos…nu de alta dar imi place cocosul..:)

Deereply
noiembrie 08, 2013 at 08:11 AM

Eu snt fana a argilei pentru fata iar pentru par, incerc toate combinatiile posibile si imposibile. 🙂
Pupici

Maria Dumitrescureply
noiembrie 08, 2013 at 08:11 AM

Am si eu argila acasa si o folosesc cat de des imi aduc aminte de ea :))

Guţu Bianca Luciareply
noiembrie 08, 2013 at 10:11 AM

si eu uit de ea..! 🙂

Raluca Alina Vintilescureply
noiembrie 08, 2013 at 04:11 PM

interesant, mi-ai dat niste idei 😀

B-Andreia Danielareply
noiembrie 08, 2013 at 07:11 PM

bune bune sfaturile

maRyyareply
noiembrie 08, 2013 at 10:11 PM

am incercat si eu astea pt inalbirea dintilor si se vede ceva ceva 😀

mihaela pojogureply
noiembrie 09, 2013 at 09:11 AM

scortisoara poate fi iritanta, lamaia este cu atat mai mult, chiar daca la unele persoane nu apar efectele: usturimi, uscaciune, nu sunt indicate in folosirea lor pe piele/ten. Sunt multe trucuri insa nu toate sunt bune si benefice pe termen lung.
Da pt zatul de cafea, malai, ovaz, in exfolieri, miere, argila, bicarbonat, in nici un caz praf de copt, sunt si ele foarte bune. Important e sa nu agresam pielea, masam incet, oferim timp, sa nu ne zgariem, etc.
xo

Guţu Bianca Luciareply
noiembrie 09, 2013 at 09:11 AM

ai drepate, la mine nu au iritat pielea, dar la unele persoane pot aparea efecte nedorite…:(

Guţu Bianca Luciareply
noiembrie 09, 2013 at 09:11 AM

incet si cu rabdare se vede tot mai bine 🙂

Claudia`s Choicereply
noiembrie 11, 2013 at 08:11 AM

o sa incerc si eu masca cu avocado!

Guţu Bianca Luciareply
noiembrie 11, 2013 at 08:11 AM

astept sa imi povestesti cum ti se pare :*

Leave a reply